Autorizatii pentru Centrul Oncologic de pe Cârlomanu

Ieri s-au emis primele două autorizatii necesare pentru demararea investitiei. Vor urma multe altele, pînă cînd centrul va apărea la marginea orasului

Centrul Medical Oncologic de pe dealul Cîrlomanu, privit cu destule rezerve de către unii oficiali, se pare că se va realiza si asta nu peste ani. Ieri, 18 februarie, două institutii importante si-au dat avizul pentru realizarea investitiei. Este vorba despre autorizatia sanitară emisă de Directia de Sănătate Publică si de autorizatia de mediu, emisă de Agentia pentru Protectia Mediului Neamt. Cele două documente au fost eliberate pentru că legislativul local a emis o hotărîre în baza fost căreia o suprafată de 8 hectare de teren de pe dealul Cîrlomanu, a fost scoasă din extravilanul municipiului si introdusă în intravilan. Odată cu această schimbare de statut a terenului s-a avizat si calea de acces către viitorul centru medical. Municipalitatea pietreană vrea să intre într-o asociere cu niste italieni, pentru realizarea complexului spitalicesc. Piatra Neamt va pune pentru realizarea proiectului suprafata de 8 hectare si în felul acesta va căpăta un procent de 10% din capitalul societătii comerciale ce urmează a fi realizată. Pînă la a se ajunge la această concluzie s-au purtat discutii aprinse între consilierii locali pietreni, unii mai sceptici decît altii în legătură cu viitorul unui astfel de plan. Cu toate împotrivirile de atunci, pînă la urmă s-a ajuns la un aviz favorabil, care să permită demararea proiectului. După mai multe luni de asteptări, consilierii locali au pus terenul la dispozitia italienilor. Investitia, care se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, ar urma să fie asigurată de un grup de investitori italieni. Primele discutii între cele două părti – italienii de la firma SC Vision Consulting Engineering Finance LTD si autoritătile pietrene, s-au purtat cam acum un an, cînd s-a convenit să se realizeze o societate comercială pentru ridicarea centrului medical. Cele 8 hectare de pe Cîrlomanu au fost evaluate la 256.821 de lei si vor asigura Primăriei 10% din viitoarea societate. Unii consilieri din USL nu au fost satisfăcuti de pretul terenului, considerînd că el face cam de 10 ori mai mult, dar valoarea a rămas neschimbată si s-a mers pe ideea că dacă nu se va face centrul medical la Piatra Neamt, italienii vor face investitii similare în Bucuresti, Iasi si Sibiu. Italienii promit că după amortizarea investitiei, Centrul Medical Oncologic va fi predat Primăriei Piatra Neamt.

Sursa: monitorulneamt.ro

Proiectul spitalului privat de pe dealul Cârlomanu, de lângă Piatra Neamt, prinde contur

Drum acces Spital de pe Carlomanu

Spitalul va purta denumirea Centrul medical de excelenţă „Ştefan cel Mare“

Terenul de 80.000 de metri pătraţi (8 hectare) de pe Cârlomanu, ce va servi proiectului spitalului privat de oncologie, va fi trecut în intravilanul municipiului. Direcţia Urbanism şi Cadastru, din cadrul Primăriei Piatra-Neamţ, s-a ocupat de întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi de Regulamentul Local de Urbanism (RLU). Este propus pentru a fi introdus în intravilan şi un drum aflat în continuarea străzii Bogdan Vodă, în suprafaţă de 19.335 metri pătraţi, ce va servi drept stradă de acces pentru viitorul spital.

Proiectul de hotărâre urmează să fie supus analizei în Consiliul Local după expirarea termenului de 30 de zile de la publicare, spre dezbatere. Autorităţile locale vor să transforme funcţionalitatea terenului de 8 hectare, din păşune în construcţii pentru sănătate şi curţi. Construcţia va purta denumirea de Centrul medical de excelenţă „Ştefan cel Mare“.

Odată aprobat în CL, PUZ-ul terenului va avea durata de valabi-litate de 3 ani, timp în care investitorii italieni vor trebui să demareze construcţia.

Sursa: realitatemedia.ro

P.S. Rămâne de văzut dacă lucrările vor demara efectiv sau dacă va fi iar vreo teapa imobiliara.