Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România

Sky Tower Bucuresti

Cea mai înaltă clădire din România este Sky Tower și se află în București, pe strada Barbu Văcărescu, aproape de Lacul Floreasca. Are 137 metri înălțime.

Atenție, pentru a nu exista confuzii, trebuie să spunem că mai există două clădiri care se numesc tot Sky Tower: una în Noua Zeelandă, care are o înălțime de 328 de metri, iar cealaltă se afla în Polonia și are o înălțime de 212 metri.

Construcția este placată cu pereți cortină având geamuri cu control solar, care reduc impactul strălucirii soarelui și cresc la maximum gradul de utilizare a luminii naturale (de altfel toate birourile beneficiază de lumină naturală). Lumina se aprinde automat pe holuri, iar cele 10 lifturi de mare viteză sunt dotate cu un sistem de control optimizat al destinației.

Sky Tower BucurestiSistemul de Management al Cădirii (BMS – Building Management System) oferă un consum eficient de energie, iar temperaturile din toate încăperile pot fi controlate automat. Sistemul HVAC poate să încălzească unele încăperi și să le răcească pe altele, în același timp, iar aerul este ventilat cu viteze reduse.

Sky Tower dispune de 41.200 metri pătrați de spații de birouri, iar fiecare etaj are o suprafață de 1.200 metri pătrați. Ca fapt divers, placa de beton care acoperă subsolul are o grosime de 1,2 metri. Întreaga construcție a costat peste o sută de milioane de euro.

Următoarele clădiri din București care urmează după Sky Tower ca și înălțime sunt:

  1. Tower Center International (120 m)
  2. Casa Presei Libere (104 m)
  3. Turnul de testat ascensoare (90 m)
  4. BRD Tower (87 metri)
  5. Palatul Parlamentului (86 de m)
  6. Bucharest Financial Plaza (fostul turn al Bancorex) (83 de m)
  7. Hotel Intercontinental (77 m)
  8. Millenium Business Center (72 m)
  9. Charles de Gaulle Plaza (70 m)
  10. Palatul Telefoanelor (52,5 m)
Burj Khalifa, Dubai
Burj Khalifa, Dubai

Rămâne de văzut în cât timp va cădea recordul deținut de clădirea Sky Tower și cât mai avem de așteptat până când provincia va găzdui cea mai înaltă clădire din România. Oricum, Sky Tower este un pitic pe lângă cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, care are o înălțime de 828 metri.

Iată câteva date și cifre definitorii pentru Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România:

  • Înălțime: 137 metri;
  • Număr etaje supraterane: 37;
  • Număr etaje subterane: 5;
  • Suprafața construită: 50.400 mp;
  • Adâncimea fundației: 60 metri;
  • Cantitatea de oțel folosită: 8.300 tone (4.400 km de bare);
  • Cantitatea de beton folosit: 50.000 metri cubi;
  • Suprafața vitrată: 17.250 metri pătrați;
  • Corpuri de iluminat: 12.000 de bucăți;
  • Durata medie de construcție a unui etaj: 5 zile;
  • Lungimea totală a cablurilor electrice: 2.000 kilometri;
  • Capacitate parcare subterană: 518 locuri;
  • Proprietar: Raiffeisen Property International;
  • Antreprenor general: Strabag

El Escorial, palatul – simbol al monarhiei spaniole

El Escorial, Spania

La 45 de km NV de Madrid, lângă satul San Lorenzo del Escorial, într-o vale aridă, la poalele Munţilor Sierra de Guadarrama, în care stâncile şi pinii îşi dispută supremaţia, se găseşte ansamblul arhitectonic El Escorial (Escorial), monument uriaş al absolutismului spaniol (sec. XVI).

Inițiatori și constructori

Ansamblul Escorial a fost realizat din ordinul şi sub îndrumarea regelui Filip II (1556—1598).
Arhitectul spaniol Juan Bautista de Toledo (c. 1500—1567) realizează planurile și începe construcția, însă soarta a făcut ca el să moară înainte de a-şi vedea opera definitivată. Întregul ansamblu este terminat de elevul său, tânărul şi ambiţiosul arhitect Juan de Herrera (1530 -1597), cel mai important reprezentant al Renaşterii spaniole.

Repere istorice pentru ansamblul El Escorial

Ansamblul El Escorial, resedinta de vara a regilor spanioliFilip al II-lea a iniţiat această construcţie în anul 1563 pentru a comemora victoria de la St. Quentin (10 august 1557) împotriva trupelor lui Henric al II-lea, regele Franţei din acea perioadă, și pentru a edifica un mausoleu tatălui său Carol I, rege roman şi împărat (Cvintul) (1516—1556).

Mulţumit de cum decurgeau lucrările, acelaşi ambiţios suveran se gândeşte şi la o destinaţie religios-scolastică pentru viitoarea construcţie. Astfel, El Escorial devine şi un important centru pentru studierea catolicismului, precum şi pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri împotriva avalanşei protestantismului.

În timpul lui Carol al III-lea (1759—1788), s-au făcut o serie de amenajări şi modernizări, iar El Escorial devine și reşedinţă de vară a regilor Spaniei.

Structură, arhitectură, stil

Ansamblul arhitectonic El Escorial apare ca o cetate de granit cenuşiu-albăstruie, cu ziduri severe şi sute de ferestre, în care singurul element de tradiţie spaniolă îl formează turnurile prismatice de la colţurile clădirii. Intrarea, cu 3 portaluri monumentale, este dominată de 8 uriaşe coloane angajate care străbat etajele pe întreaga înălţime.

Plan El EscorialDe plan dreptunghiular (207 x 161 m) El Escorial este divizat ca o reţea prin 16 curţi interioare aproximativ pătrate, simbolizând un fel de grătar asemănător celui pe care Sf. Lorenzo şi-a suportat supliciul (Sfântul Laurenţiu a fost martirizat în secolul al III-lea  prin ardere de viu pe un grătar metalic)

O altă teorie cu privire la forma de grătar a castelului este cea conform căreia planul de construcţie al Escurialului este bazat pe o descriere detaliată a celebrului templu al regelui biblic Solomon, planul respectiv fiind consemnat cu sute de ani în urmă de către istoricul iudeo-roman Josephus Flavius. Prezenţa statuilor regilor evrei David şi Solomon, amplasate la intrarea în biserica din centrul Escurialului, alimentează teoriile cu privire la această variantă.

În această reţea geometrică sunt înscrise principalele clădiri: biserica (care formează centrul compoziţiei), mănăstirea, palatul şi biblioteca.

Intrare in basilica El EscorialPrin Curtea regilor (Patio de los reyes) se pătrunde în biserica având trepte săpate în marmură roşie, și decorată la intrare cu şase statui în marmură și piatră, reprezentând pe cei şase regi ai Iudeei. De o sobră eleganţă, aceasta prezintă un plan în cruce greacă, în genul proiectului întocmit de Bramante pentru bazilica Sf. Petru din Roma, dar în varianta realizată de Galeazzo Alessi la biserica Santa Maria di Carignano din Genova.

Se pot recunoaşte, în această construcţie, formele volumetrice, liniile arhitecturii italiene introduse de Herrera după modelul bazilicii Sf. Petru. Înălţimea totală a bisericii este de 95 m inclusiv cupola cu fleşa. În subsolul bisericii se află panteonul regilor, de formă octogonală, din materiale preţioase (porfir, jasp, marmură) cu ornamentaţii în bronz aurit. În sacristie (cameră anexă a sanctuarului) ca şi în sala capitulară (sala de adunare în mănăstirile catolice) sunt expuse tablouri de El Greco, Zurbaran, Tiţian, Velasquez ş.a. precum şi orfevrărie de cult.

În stânga bisericii se găseşte palatul cu sute de încăperi austere, lungi galerii şi coridoare (cu lungime totală de 16 km) unele decorate în stil pompeian, nenumărate tablouri, statui, vase de aur încrustate cu pietre preţioase. Largile ferestre care dau în curţile interioare sunt despărţite de coloane angajate, dorice sau toscane la parter şi ionice la etaj, iar cornişa de deasupra este încununată de balustrade.

Sala bataliilor, El EscorialUn alt obiectiv care merită vizitat este Sala Bătăliilor, o cameră nesfârşită ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce care reprezintă cele mai importante victorii militare spaniole.

Escurialul a ajuns cu timpul un imens muzeu de artă care, paradoxal, adăposteşte între zidurile sale reci şi sumbre numeroase capodopere ale geniului uman. Biblioteca sa impresionată deţine mii şi mii de manuscrise şi documente inestimabile ca valoare.

Considerat de unii ,,a opta minune a lumii”, El Escorial, acest palat-mănăstire cu înfăţişare de fortăreaţă, este cel mai important monument al Renaşterii spaniole și desemnat site UNESCO încă din anul 1984. Dacă vizitaţi capitala spaniolă, iar timpul şi programul vă permit, gândiţi-vă serios la vizitarea lui.

Podul roman de la Alcantara, unul din cele mai frumoase poduri de piatră din lume

Podul roman de piatra de la Alcantara, Spania

Așezarea geografică a Podului de la Alcantara

Podul este situat în defileul unor munţi stâncoși, fiind străbătut de râul Tajo (Tagus) în dreptul oraşului Alcantara din provincia spaniolă Extremadura.

Structură, stil și arhitectură

Executat pe 6 bolți din zidărie de piatră cu deschideri de max. 28,8 m, podul domină apele râului Tajo de la o înălţime de 45 de metri, fiind cel mai înalt pod din vremea romanilor.

Interesant este că bolţile sunt construite fără mortar, numai unele blocuri de piatră ce formează bolta fiind prinse cu scoabe. În consecinţă bolţile rezistă prin greutatea proprie şi frecarea dintre blocurile de piatră tăiate înclinat.

Ridicarea pietrelor, la înălţimi ce ajungeau până la 90 m, se făcea cu ajutorul unor scripeţi montaţi pe eşafodaje de lemn. Podul este ornamentat cu un arc de triumf înalt de 13 m, ridicat deasupra bolţii centrale.

Inițial, podul avea 190 m lungime, astăzi având „doar” 181,7 m. Lățimea este de 8,6 m.

Arcada Podul roman de piatra de la Alcantara, SpaniaInițiatori și constructori

Podul a fost construit sub îndrumarea arhitectului roman Caius Iulius Lacer, din porunca împăratului Traian (98—117 e.n.). Pe o inscripţie, care nu s-a păstrat, fixată la mijlocul podului şi dedicată lui Traian, era trecut şi numele celui care a construit podul „prin arta sa divină”.

Istoric

Născut în Peninsula Iberică, împăratul Traian a avut o deosebită atracţie pentru această provincie romană unde, din ordinul său, au fost executate numeroase lucrări de artă inginerească şi, în special, poduri. Denumirea de Alcantara a rămas de pe vremea stăpânirii maurilor în Spania şi înseamnă pod în limba arabă.

Podul de la Alcantara (Puente Trajan at Alcantara), existent și astăzi, a fost terminat în anul 106 e.n., fiind unul dintre cele mai importante poduri realizate de romani, după cel de la Drobeta-Turnu Severin.

El a fost deteriorat mai mult de războaie decât de vremuri.  Maurii au distrus cel mai mic arc de pe partea stângă, în 1214. Acesta a fost reconstruit secole mai târziu, în 1543, din piatră de la carierele inițiale. Al doilea arc de pe partea dreaptă a fost distrus de spanioli pentru a-i opri pe portughezi, și a fost reparat în 1762 de Charle al III-lea, doar pentru a fi stricat din nou în 1809 pentru a-i opri pe francezi. În 1819 au fost făcute reparații temporare, care au fost încoluite în 1860 cu zidărie legată cu ajutorul mortarului.

A fost declarat monument național în 1921

Ansamblul Taj Mahal din Agra, simbol al artei islamice în India

Ansamblul Taj Mahal din Agra

Așezarea geografică a ansamblului Taj Mahal

Situat în regiunea considerată cândva sacră Brij Bhoomi, azi în statul Uttar Pradesh, oraşul Agra, fostă capitală a Marilor Moguli, cu­prinde numeroase monumente. La 2 km depărtare de oraş, pe malul drept al râului Jumna (Jamuna), se află mausoleul Taj Mahal.

Inițiatori și constructori

Ridicat la porunca împăratului Khurram Şihab ad-din Muhammad (Şah Jahan) (1628—1657), monumentul a fost construit de cei mai vestiţi arhitecţi ai Orientului, printre care Ustab-Ibn Han Effendi sau, conform unui epigraf persan, de Ustad Ahmed. Este posibil ca şi arhitectul francez Augustin de Bordeaux (Austin de Bordeuse), autor al marelui palat din Agra, să fi colaborat la realizarea acestui monument.

Istoric

Simbol ai dra­gostei conjugale, Taj Mahal a fost destinat ca lăcaş de veci pentru frumoasa Arjumand Bano Begun (Mumtaz Mahal), soţia împăratului. Construcţia mausoleului a început în anul 1632 și a necesitat munca a 20.000 de lucrători timp de 15 ani. Ultima perioadă de domnie a împă­ratului a fost tulburată de războiul de succesiune dintre cei patru fii ai săi, el însuşi find închis în fortul de la Agra (Red Fort Agra), unde a şi murit. I s-a îndeplinit totuşi ultima dorinţă de a fi înmormântat la Taj Mahal, alături de soţia sa.

Structură, stil și arhitectură

Poarta intrare Taj MahalIntrarea în ansamblul Taj Mahal se face printr-o poartă monumentală care conduce în marele parc, încon­jurat de ziduri din gresie roşie, cu bogate plantaţii şi oglinzi de ape a căror valoare decorativă o egalează pe cea a vegetaţiei. Alei întrerupte de bazine şi fântâni conduc spre clădirea de marmură albă, strălucitoare, străjuită de patru minarete circulare, suple, de 42 m înălţime, ce par a face de gardă la mormântul împărătesei.

Clădirea este plasată pe o platformă pătrată, cu latura de 95,5 m, executată din marmură albă. Suprafaţa faţadei principale are încrustate versete din Coran, ale căror dimensiuni cresc pe măsură ce privirea se apropie de partea supe­rioară a faţadei, astfel încât apar de aceeaşi mărime. Faţadele sunt ornate cu flori, ramuri, arabescuri şi diverse alte elemente decorative încrustate cu pietre preţioase şi semipreţioase. Dimensiunile faţadei principale sunt egale, atingând aproape 75 m de la marginea piedestalului de marmură şi până în vârful cupolei; aceasta atrage prin graţia şi puritatea formelor.

În interiorul clădirii se găsesc doar cele două morminte din marmură, ornate cu muluri înflorate şi sute de pietre preţioase (agate, porfir, lazulit, malahit). Atunci când au fost executate, mormintele erau înconjurate de un grilaj din aur încrustat cu pietre preţioase, iar deasupra lor atârna un policandru de aur, podoabe care nu s-au păstrat.

De o mare unitate compoziţională, mausoleul Taj Mahal constituie o operă arhitectonică desăvârșită, perfect proporţionată, şi, în acelaşi timp, cel mai important monument funerar al artei islamice în India.

Templele de la Abu-Simbel, simbol al puterii Egiptului antic

Intrare templu mare Abu-Simbel

Așezarea geografică a templelor de la Abu-Simbel

Templele se află pe malul stâng al Nilului, lângă localitatea Abu-Simbel, situată în sudul Egiptului; în prezent, pe înălțimile ce înconjoară lacul de acumulare format de barajul de la Assuan. Templele se află la 320 kilometri de baraj, în Desertul Nubian.

Localizare temple Abu-SimbelTemplul principal, săpat în stâncă, era astfel orientat încât primele raze ale soarelui pătrundeau în interiorul celor trei săli, câteva zeci de minute pe an, timp în care: ,,întregul templu s-a acoperit cu strălucitoare draperii de aur. Stâlpii – coloși, bătăliile și festivitățile regale săpate pe pereți, figurile cu diademe ascuțite de zei își leapădă veșmintele de umbră. Și, prin cele trei săli, vedem — așa cum am putea vedea prin tubul unui telescop — marea ușă dreptunghiulară și, mai încolo fluviul, care pare că fierbe, secționat de o fâșie verticală de foc”. În restul zilei templul nu mai avea altă lumină ,,decât o penumbră de subterană, podoabele lui arhitecturale estompându-se din nou”. Descrierea romantică a acestui monument, redată în opera lui Blasco Ibanez „Călătoria unui romancier în jurul lumii”, este interesantă fiind făcută cu 60 de ani în urmă, atunci când apele Nilului nu acopereau încă zona templului.

Inițiatori și constructori

Desene Abu-SimbelConstruite din porunca faraonului Ramses (Ramesses) II (1304—1236), prin munca miilor de robi negri, luați prizonieri în incursiunile din Nubia și Etiopia, monumentele de la Abu-Simbel sunt primele temple egiptene de cult regal edificate pentru a simboliza reînnoirea perpetuă a divinizării faraonului în concordanță cu ciclul solar, separându-le astfel de orice idee funerară, caracteristică monumentelor anterioare. Templele au fost construite, de asemenea,  pentru a intimida rivalii nubieni și pentru a comemora celebra bătălie de la Kadesh.

Istoric

Relocare Abu-SimbelSpre sfârșitul Regatului Nou, în timpul dinastiei a XIX-a (1320—1200 î.e.n.), războaiele încununate de succes au permis acumularea unor mari bogății și a unui mare număr de sclavi, dând posibilitatea reluării construcției templelor uriașe în zona muntoasă mai ferită, a văii Nilului. Ramses II și-a înălțat templul funerar — Ramesseumul — la Theba, urmând ca expresia deplinei sale puteri ”divine” și politice să se manifeste în construcția celor două temple de la Abu-Simbel. Păstrate aproape intacte timp de peste 3000 de ani, în 1968—1969, odată cu începerea lucrărilor barajului de la Assuan, au fost tăiate în stâncă, transportate și reconstituite la un nivel cu 65 m mai sus. Sub egida UNESCO au fost întreprinse operațiile de strămutare și restaurare, folosindu-se tehnicile cele mai moderne de la acea dată. Releveele monumentelor s-au executat prin restituție fotogrammetrică, redându-se geometria sculpturilor, și prin curbe de profunzime (secțiuni verticale echidistante) obținându-se expresia acestora. Pe fotograme s-a putut stabili și starea de degradare a pietrei de construcție pentru a putea fi înlocuită.

Structură, stil și arhitectură

Statui intrare templu mare Abu-SimbelMarele templu de la Abu-Simbel este considerat cel mai frumos templu ridicat de faraonul Ramses al II-lea. Fațada templului are 33 metri înălțime, și 38 metri lățime. Intrarea în masivul stâncos, în care a fost săpat templul cel mare, era străjuită de patru statui colosale de aceleași proporții (20 m înălțime), reprezentându-l pe Ramses II. Sus, pe fațadă este sculptat un șir de babuini, zâmbind răsăritului. Deasupra intrării este inscripționat numele regelui Ser-Ma’at-Ra, iar între picioarele giganticelor statui se găsesc mai multe sculpturi mai mici ale familiei lui Ramses al II-lea: mama sa, Mut-tuy, soția sa Nefertari, precum și fii și fiicele lui. Pe pereții templului este descrisă bătălia de la Kadesh, purtată de Ramses cu hitiții.

În prima sală rupestră se găseau două rânduri de câte patru stâlpi, pe care erau adosate statui ale faraonului; din aceasta se ajungea într-o sală mai mică cu patru coloane și apoi în sanctuarul cu sculpturi reprezentând de asemenea pe faraon și cele trei zeități tradiționale. Pereții erau împodobiți cu diverse reliefuri, reprezentând scene de luptă din bătălia de la Kadesh.

Este un templu unic și datorită modului în care Soarele luminează patru statui din interiorul templului, statui ale Ra-Harakhte, Ptah, Amun-Ra, și Rameses II, zeificat, doar în două zile din an: 21 februarie, ziua regelui, și pe 22 octombrie, ziua încoronării sale.

La câțiva zeci de metri de templul cel mare se află intrarea în cel de al doilea templu rupestru cu două săli, de dimensiuni mai mici, închinat zeiței Hathor şi reginei Nefertari. În stânga și dreapta intrării, încadrate de două statui ale soțului ei (Ramses II) se găsesc grupurile de statui ale reginei înfățișată ca zeița Hathor. Pe contraforturile dintre statui sunt săpate hieroglife.

[Best_Wordpress_Gallery id=”14″ gal_title=”Templele de la Abu-Simbel”]

Templul din Luxor, o constructie monumentala a Egiptului antic

Templul din Luxor - coloane

Situare și cadru înconjurător

Templul din Luxor este situat în prezent pe teritoriul orașului Luxor de pe malul Nilului, Egipt. Față de Karnak, aflat la o distanță de 2 km spre nord, templul din Luxor are o poziție mai pitorească în imediata apropiere a maluri lor Nilului și a modernului oraș de astăzi, căruia i-a dat numele.

Inițiatori și constructori

Templul a fost construit în cinstea zeului Amun în perioada Imperiului Nou, la inițiativa faraonilor din dinastia XVIII (Regatul Nou), Amenophis III (Nebmare) (1417 – 1379 î.e.n.) și Ramses II (Usermare) (1304—1236 î.e.n.). Printre constructori se citează numele arhitectului egiptean Amenhotep cel Tânăr (sec. XV î.e.n.)

Istoric

Realizat după cel de la Karnak, templul din Luxor a fost construit în două etape principale, începând din sec. XV î.e.n. când s-au executat coridorul monumental, Marea Curte, vestibulul hipostil și sanctuarul. În a doua etapă, datorată lui Ramses II, ansamblul s-a continuat cu o nouă curte și un pilon de acces, deviate spre răsărit față de axa vechiului templu.

Actualele ruine, care evocă perioadele de maximă înflorire ale civilizației egiptene, amintesc totodată și epocile de totală părăsire care au urmat, odată cu decăderea imperiului egiptean. Deșertul se întindea nemilos peste cele două maluri ale Nilului, acoperind monumentele de granit sau ascunzând sub mantia sa gălbuie inscripțiile hieroglifice.

La începuturile creștinismului, unele legende arată că sihaștrii, dornici să se elibereze de desfrâul marilor orașe egiptene, se retrăseseră în deșertul Tebei, unde ”dormeau în sarcofagele vechilor idolatri; evitau orice contact cu sfincșii, deoarece aveau chip și sâni de femeie; zeii tebani și coloșii faraonici le tulburau nopțile ca apariții ale diavolului” (Vicente Blasco Ibanez). Așa s-a întemeiat o primă mănăstire lângă Teba, dar treptat, după ce monahii s-au răspândit în lumea întreagă, orașul a căzut din nou în părăsire, până în epoca modernă. Astăzi zeci de mii de turiști sosesc pe aeroportul din Luxor, construit special, pentru a admira vestigiile monumentalelor construcții, încercând să-și imagineze măreția lor de acum 3300 de ani.

Structură, arhitectură, stil

Schita templului din LuxorSanctuarul templului, construit probabil pe locul unui templu mai vechi, este înconjurat de numeroase încăperi mici, destinate materialului de cult, dar, mai ales, pentru depozite. Din sanctuar se trece în sala cu opt coloane, apoi în vestibulul hipostil al Marii Curți, cu 32 coloane papiriforme, și, în fine, în Marea Curte (52 x 48 m), mărginită pe trei laturi de un portic cu două rânduri de coloane fasciculate papiriforme. Urmează vestibulul cu două rânduri de câte șapte coloane campaniforme, înalte de 16 m, și mărginite de ziduri ornate cu scene din procesiuni religioase. Vestibulul se termină cu pilonul construit în timpul lui Amenophis III. În etapa a doua de construcție, Ramses II a înălțat o nouă curte (50 x 57 m), cu două rânduri de coloane monostile cu capiteluri papiriforme, statui colosale și două obeliscuri din granit, din care unul a fost dăruit de Mohammed-Ali Pașa (1805—1848) lui Champollion (1790—1832) și împodobește, în prezent, Piața Concorde din Paris.

[Best_Wordpress_Gallery id=”13″ gal_title=”Templul din Luxor”]