Ansamblul Taj Mahal din Agra, simbol al artei islamice în India

Ansamblul Taj Mahal din Agra, simbol al artei islamice în India

Așezarea geografică a ansamblului Taj Mahal

Situat în regiunea considerată cândva sacră Brij Bhoomi, azi în statul Uttar Pradesh, oraşul Agra, fostă capitală a Marilor Moguli, cu­prinde numeroase monumente. La 2 km depărtare de oraş, pe malul drept al râului Jumna (Jamuna), se află mausoleul Taj Mahal.

Inițiatori și constructori

Ridicat la porunca împăratului Khurram Şihab ad-din Muhammad (Şah Jahan) (1628—1657), monumentul a fost construit de cei mai vestiţi arhitecţi ai Orientului, printre care Ustab-Ibn Han Effendi sau, conform unui epigraf persan, de Ustad Ahmed. Este posibil ca şi arhitectul francez Augustin de Bordeaux (Austin de Bordeuse), autor al marelui palat din Agra, să fi colaborat la realizarea acestui monument.

Istoric

Simbol ai dra­gostei conjugale, Taj Mahal a fost destinat ca lăcaş de veci pentru frumoasa Arjumand Bano Begun (Mumtaz Mahal), soţia împăratului. Construcţia mausoleului a început în anul 1632 și a necesitat munca a 20.000 de lucrători timp de 15 ani. Ultima perioadă de domnie a împă­ratului a fost tulburată de războiul de succesiune dintre cei patru fii ai săi, el însuşi find închis în fortul de la Agra (Red Fort Agra), unde a şi murit. I s-a îndeplinit totuşi ultima dorinţă de a fi înmormântat la Taj Mahal, alături de soţia sa.

Structură, stil și arhitectură

Poarta intrare Taj MahalIntrarea în ansamblul Taj Mahal se face printr-o poartă monumentală care conduce în marele parc, încon­jurat de ziduri din gresie roşie, cu bogate plantaţii şi oglinzi de ape a căror valoare decorativă o egalează pe cea a vegetaţiei. Alei întrerupte de bazine şi fântâni conduc spre clădirea de marmură albă, strălucitoare, străjuită de patru minarete circulare, suple, de 42 m înălţime, ce par a face de gardă la mormântul împărătesei.

Clădirea este plasată pe o platformă pătrată, cu latura de 95,5 m, executată din marmură albă. Suprafaţa faţadei principale are încrustate versete din Coran, ale căror dimensiuni cresc pe măsură ce privirea se apropie de partea supe­rioară a faţadei, astfel încât apar de aceeaşi mărime. Faţadele sunt ornate cu flori, ramuri, arabescuri şi diverse alte elemente decorative încrustate cu pietre preţioase şi semipreţioase. Dimensiunile faţadei principale sunt egale, atingând aproape 75 m de la marginea piedestalului de marmură şi până în vârful cupolei; aceasta atrage prin graţia şi puritatea formelor.

În interiorul clădirii se găsesc doar cele două morminte din marmură, ornate cu muluri înflorate şi sute de pietre preţioase (agate, porfir, lazulit, malahit). Atunci când au fost executate, mormintele erau înconjurate de un grilaj din aur încrustat cu pietre preţioase, iar deasupra lor atârna un policandru de aur, podoabe care nu s-au păstrat.

De o mare unitate compoziţională, mausoleul Taj Mahal constituie o operă arhitectonică desăvârșită, perfect proporţionată, şi, în acelaşi timp, cel mai important monument funerar al artei islamice în India.

Lasă un comentariu