Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România

Sky Tower Bucuresti

Cea mai înaltă clădire din România este Sky Tower și se află în București, pe strada Barbu Văcărescu, aproape de Lacul Floreasca. Are 137 metri înălțime.

Atenție, pentru a nu exista confuzii, trebuie să spunem că mai există două clădiri care se numesc tot Sky Tower: una în Noua Zeelandă, care are o înălțime de 328 de metri, iar cealaltă se afla în Polonia și are o înălțime de 212 metri.

Construcția este placată cu pereți cortină având geamuri cu control solar, care reduc impactul strălucirii soarelui și cresc la maximum gradul de utilizare a luminii naturale (de altfel toate birourile beneficiază de lumină naturală). Lumina se aprinde automat pe holuri, iar cele 10 lifturi de mare viteză sunt dotate cu un sistem de control optimizat al destinației.

Sky Tower BucurestiSistemul de Management al Cădirii (BMS – Building Management System) oferă un consum eficient de energie, iar temperaturile din toate încăperile pot fi controlate automat. Sistemul HVAC poate să încălzească unele încăperi și să le răcească pe altele, în același timp, iar aerul este ventilat cu viteze reduse.

Sky Tower dispune de 41.200 metri pătrați de spații de birouri, iar fiecare etaj are o suprafață de 1.200 metri pătrați. Ca fapt divers, placa de beton care acoperă subsolul are o grosime de 1,2 metri. Întreaga construcție a costat peste o sută de milioane de euro.

Următoarele clădiri din București care urmează după Sky Tower ca și înălțime sunt:

  1. Tower Center International (120 m)
  2. Casa Presei Libere (104 m)
  3. Turnul de testat ascensoare (90 m)
  4. BRD Tower (87 metri)
  5. Palatul Parlamentului (86 de m)
  6. Bucharest Financial Plaza (fostul turn al Bancorex) (83 de m)
  7. Hotel Intercontinental (77 m)
  8. Millenium Business Center (72 m)
  9. Charles de Gaulle Plaza (70 m)
  10. Palatul Telefoanelor (52,5 m)
Burj Khalifa, Dubai
Burj Khalifa, Dubai

Rămâne de văzut în cât timp va cădea recordul deținut de clădirea Sky Tower și cât mai avem de așteptat până când provincia va găzdui cea mai înaltă clădire din România. Oricum, Sky Tower este un pitic pe lângă cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, care are o înălțime de 828 metri.

Iată câteva date și cifre definitorii pentru Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România:

  • Înălțime: 137 metri;
  • Număr etaje supraterane: 37;
  • Număr etaje subterane: 5;
  • Suprafața construită: 50.400 mp;
  • Adâncimea fundației: 60 metri;
  • Cantitatea de oțel folosită: 8.300 tone (4.400 km de bare);
  • Cantitatea de beton folosit: 50.000 metri cubi;
  • Suprafața vitrată: 17.250 metri pătrați;
  • Corpuri de iluminat: 12.000 de bucăți;
  • Durata medie de construcție a unui etaj: 5 zile;
  • Lungimea totală a cablurilor electrice: 2.000 kilometri;
  • Capacitate parcare subterană: 518 locuri;
  • Proprietar: Raiffeisen Property International;
  • Antreprenor general: Strabag

El Escorial, palatul – simbol al monarhiei spaniole

El Escorial, Spania

La 45 de km NV de Madrid, lângă satul San Lorenzo del Escorial, într-o vale aridă, la poalele Munţilor Sierra de Guadarrama, în care stâncile şi pinii îşi dispută supremaţia, se găseşte ansamblul arhitectonic El Escorial (Escorial), monument uriaş al absolutismului spaniol (sec. XVI).

Inițiatori și constructori

Ansamblul Escorial a fost realizat din ordinul şi sub îndrumarea regelui Filip II (1556—1598).
Arhitectul spaniol Juan Bautista de Toledo (c. 1500—1567) realizează planurile și începe construcția, însă soarta a făcut ca el să moară înainte de a-şi vedea opera definitivată. Întregul ansamblu este terminat de elevul său, tânărul şi ambiţiosul arhitect Juan de Herrera (1530 -1597), cel mai important reprezentant al Renaşterii spaniole.

Repere istorice pentru ansamblul El Escorial

Ansamblul El Escorial, resedinta de vara a regilor spanioliFilip al II-lea a iniţiat această construcţie în anul 1563 pentru a comemora victoria de la St. Quentin (10 august 1557) împotriva trupelor lui Henric al II-lea, regele Franţei din acea perioadă, și pentru a edifica un mausoleu tatălui său Carol I, rege roman şi împărat (Cvintul) (1516—1556).

Mulţumit de cum decurgeau lucrările, acelaşi ambiţios suveran se gândeşte şi la o destinaţie religios-scolastică pentru viitoarea construcţie. Astfel, El Escorial devine şi un important centru pentru studierea catolicismului, precum şi pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri împotriva avalanşei protestantismului.

În timpul lui Carol al III-lea (1759—1788), s-au făcut o serie de amenajări şi modernizări, iar El Escorial devine și reşedinţă de vară a regilor Spaniei.

Structură, arhitectură, stil

Ansamblul arhitectonic El Escorial apare ca o cetate de granit cenuşiu-albăstruie, cu ziduri severe şi sute de ferestre, în care singurul element de tradiţie spaniolă îl formează turnurile prismatice de la colţurile clădirii. Intrarea, cu 3 portaluri monumentale, este dominată de 8 uriaşe coloane angajate care străbat etajele pe întreaga înălţime.

Plan El EscorialDe plan dreptunghiular (207 x 161 m) El Escorial este divizat ca o reţea prin 16 curţi interioare aproximativ pătrate, simbolizând un fel de grătar asemănător celui pe care Sf. Lorenzo şi-a suportat supliciul (Sfântul Laurenţiu a fost martirizat în secolul al III-lea  prin ardere de viu pe un grătar metalic)

O altă teorie cu privire la forma de grătar a castelului este cea conform căreia planul de construcţie al Escurialului este bazat pe o descriere detaliată a celebrului templu al regelui biblic Solomon, planul respectiv fiind consemnat cu sute de ani în urmă de către istoricul iudeo-roman Josephus Flavius. Prezenţa statuilor regilor evrei David şi Solomon, amplasate la intrarea în biserica din centrul Escurialului, alimentează teoriile cu privire la această variantă.

În această reţea geometrică sunt înscrise principalele clădiri: biserica (care formează centrul compoziţiei), mănăstirea, palatul şi biblioteca.

Intrare in basilica El EscorialPrin Curtea regilor (Patio de los reyes) se pătrunde în biserica având trepte săpate în marmură roşie, și decorată la intrare cu şase statui în marmură și piatră, reprezentând pe cei şase regi ai Iudeei. De o sobră eleganţă, aceasta prezintă un plan în cruce greacă, în genul proiectului întocmit de Bramante pentru bazilica Sf. Petru din Roma, dar în varianta realizată de Galeazzo Alessi la biserica Santa Maria di Carignano din Genova.

Se pot recunoaşte, în această construcţie, formele volumetrice, liniile arhitecturii italiene introduse de Herrera după modelul bazilicii Sf. Petru. Înălţimea totală a bisericii este de 95 m inclusiv cupola cu fleşa. În subsolul bisericii se află panteonul regilor, de formă octogonală, din materiale preţioase (porfir, jasp, marmură) cu ornamentaţii în bronz aurit. În sacristie (cameră anexă a sanctuarului) ca şi în sala capitulară (sala de adunare în mănăstirile catolice) sunt expuse tablouri de El Greco, Zurbaran, Tiţian, Velasquez ş.a. precum şi orfevrărie de cult.

În stânga bisericii se găseşte palatul cu sute de încăperi austere, lungi galerii şi coridoare (cu lungime totală de 16 km) unele decorate în stil pompeian, nenumărate tablouri, statui, vase de aur încrustate cu pietre preţioase. Largile ferestre care dau în curţile interioare sunt despărţite de coloane angajate, dorice sau toscane la parter şi ionice la etaj, iar cornişa de deasupra este încununată de balustrade.

Sala bataliilor, El EscorialUn alt obiectiv care merită vizitat este Sala Bătăliilor, o cameră nesfârşită ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce care reprezintă cele mai importante victorii militare spaniole.

Escurialul a ajuns cu timpul un imens muzeu de artă care, paradoxal, adăposteşte între zidurile sale reci şi sumbre numeroase capodopere ale geniului uman. Biblioteca sa impresionată deţine mii şi mii de manuscrise şi documente inestimabile ca valoare.

Considerat de unii ,,a opta minune a lumii”, El Escorial, acest palat-mănăstire cu înfăţişare de fortăreaţă, este cel mai important monument al Renaşterii spaniole și desemnat site UNESCO încă din anul 1984. Dacă vizitaţi capitala spaniolă, iar timpul şi programul vă permit, gândiţi-vă serios la vizitarea lui.

Podul roman de la Alcantara, unul din cele mai frumoase poduri de piatră din lume

Podul roman de piatra de la Alcantara, Spania

Așezarea geografică a Podului de la Alcantara

Podul este situat în defileul unor munţi stâncoși, fiind străbătut de râul Tajo (Tagus) în dreptul oraşului Alcantara din provincia spaniolă Extremadura.

Structură, stil și arhitectură

Executat pe 6 bolți din zidărie de piatră cu deschideri de max. 28,8 m, podul domină apele râului Tajo de la o înălţime de 45 de metri, fiind cel mai înalt pod din vremea romanilor.

Interesant este că bolţile sunt construite fără mortar, numai unele blocuri de piatră ce formează bolta fiind prinse cu scoabe. În consecinţă bolţile rezistă prin greutatea proprie şi frecarea dintre blocurile de piatră tăiate înclinat.

Ridicarea pietrelor, la înălţimi ce ajungeau până la 90 m, se făcea cu ajutorul unor scripeţi montaţi pe eşafodaje de lemn. Podul este ornamentat cu un arc de triumf înalt de 13 m, ridicat deasupra bolţii centrale.

Inițial, podul avea 190 m lungime, astăzi având „doar” 181,7 m. Lățimea este de 8,6 m.

Arcada Podul roman de piatra de la Alcantara, SpaniaInițiatori și constructori

Podul a fost construit sub îndrumarea arhitectului roman Caius Iulius Lacer, din porunca împăratului Traian (98—117 e.n.). Pe o inscripţie, care nu s-a păstrat, fixată la mijlocul podului şi dedicată lui Traian, era trecut şi numele celui care a construit podul „prin arta sa divină”.

Istoric

Născut în Peninsula Iberică, împăratul Traian a avut o deosebită atracţie pentru această provincie romană unde, din ordinul său, au fost executate numeroase lucrări de artă inginerească şi, în special, poduri. Denumirea de Alcantara a rămas de pe vremea stăpânirii maurilor în Spania şi înseamnă pod în limba arabă.

Podul de la Alcantara (Puente Trajan at Alcantara), existent și astăzi, a fost terminat în anul 106 e.n., fiind unul dintre cele mai importante poduri realizate de romani, după cel de la Drobeta-Turnu Severin.

El a fost deteriorat mai mult de războaie decât de vremuri.  Maurii au distrus cel mai mic arc de pe partea stângă, în 1214. Acesta a fost reconstruit secole mai târziu, în 1543, din piatră de la carierele inițiale. Al doilea arc de pe partea dreaptă a fost distrus de spanioli pentru a-i opri pe portughezi, și a fost reparat în 1762 de Charle al III-lea, doar pentru a fi stricat din nou în 1809 pentru a-i opri pe francezi. În 1819 au fost făcute reparații temporare, care au fost încoluite în 1860 cu zidărie legată cu ajutorul mortarului.

A fost declarat monument național în 1921

O clădire de birouri cu șapte etaje construită pe o structură din lemn

Structura din lemn la o constructie cu 7 etaje, sediul Tamedia, Elvetia

Inovația importantă a acestui proiect o reprezintă folosirea lemnului ca element structural principal

Proiectul finalizat pentru sediul companiei media elvețiene Tamedia se situează în centrul orașului Zurich, Elveția, pe un teren de 1000 mp.

Din punct de vedere tehnic, utilizarea unei structuri de lemn este unică pentru clădirile de birouri, iar faptul că elementele structurale din lemn sunt complet vizibile, îi conferă construcției un caracter aparte.

Pentru structura de rezistență a clădirii s-au folosit peste 2000 de metri cubi de lemn de molid provenind din provincia austriacă Styria. Această structură suport își îndeplinește funcțiile fără armături adiționale din oțel, fiind asamblată la fața locului din componente prefabricate care au fost realizate cu o precizie de ordinul milimetrilor.

Frumoasa fațadă din sticlă creează o ambianță interioară luminoasă și primitoare

Structura din lemn la o constructie cu 7 etaje, sediul Tamedia, ElvetiaO fațadă dublă orientată către râul Sihl, acționează ca o protecție împotriva condițiilor climatice, precum și ca un sistem de ventilație naturală. Părți din fațada exterioară pot culisa, creând un spațiu deschis, asemănător unor terase, unde angajații se pot relaxa. Acest spațiu intermediar este încălzit și răcit cu aerul extras din zona birourilor.

Lemnul este un material de construcție regenerabil, iar folosirea lui a ajutat la reducerea emisiilor de CO2 încă din faza de ridicare a clădirii. Ea va fi operată fără degajare de CO2 și nu va folosi energie provenită de la centrale nucleare. Combustibilii fosili sunt eliminați și ei datorită tehnologiei moderne de încălzire și răcire, care utilizează apa freatică.

O atenție specială a fost dată fațadei din sticlă, pentru a reține cât mai mult căldura pe timpul iernii și pentru a nu permite încălzirea excesivă a interiorului pe timpul verii, în conformitate cu cerințele restrictive din Elveția.

Date privind construcția

Arhitect: Shigeru Ban Architects Europe, Paris
Consultant general: Itten+Brechbühl AG, Berna
Antreprenor General : HRS Real Estate AG, Frauenfeld
Fabricarea structurii din lemn: Blumer-Lehmann AG, Gossau
Firma ce a asamblat structura: Creation Holz GmbH
Locație: Zurich, Elveția
Suprafața construită: 8.602 mp
Volumul clădirii: 39.085 mc
Etaje: 7 (incluzând mezaninul), plus 2 nivele la subsol
Anul finalizării lucrărilor: 2013

Imagini: www.designboom.com

Ansamblul Taj Mahal din Agra, simbol al artei islamice în India

Ansamblul Taj Mahal din Agra

Așezarea geografică a ansamblului Taj Mahal

Situat în regiunea considerată cândva sacră Brij Bhoomi, azi în statul Uttar Pradesh, oraşul Agra, fostă capitală a Marilor Moguli, cu­prinde numeroase monumente. La 2 km depărtare de oraş, pe malul drept al râului Jumna (Jamuna), se află mausoleul Taj Mahal.

Inițiatori și constructori

Ridicat la porunca împăratului Khurram Şihab ad-din Muhammad (Şah Jahan) (1628—1657), monumentul a fost construit de cei mai vestiţi arhitecţi ai Orientului, printre care Ustab-Ibn Han Effendi sau, conform unui epigraf persan, de Ustad Ahmed. Este posibil ca şi arhitectul francez Augustin de Bordeaux (Austin de Bordeuse), autor al marelui palat din Agra, să fi colaborat la realizarea acestui monument.

Istoric

Simbol ai dra­gostei conjugale, Taj Mahal a fost destinat ca lăcaş de veci pentru frumoasa Arjumand Bano Begun (Mumtaz Mahal), soţia împăratului. Construcţia mausoleului a început în anul 1632 și a necesitat munca a 20.000 de lucrători timp de 15 ani. Ultima perioadă de domnie a împă­ratului a fost tulburată de războiul de succesiune dintre cei patru fii ai săi, el însuşi find închis în fortul de la Agra (Red Fort Agra), unde a şi murit. I s-a îndeplinit totuşi ultima dorinţă de a fi înmormântat la Taj Mahal, alături de soţia sa.

Structură, stil și arhitectură

Poarta intrare Taj MahalIntrarea în ansamblul Taj Mahal se face printr-o poartă monumentală care conduce în marele parc, încon­jurat de ziduri din gresie roşie, cu bogate plantaţii şi oglinzi de ape a căror valoare decorativă o egalează pe cea a vegetaţiei. Alei întrerupte de bazine şi fântâni conduc spre clădirea de marmură albă, strălucitoare, străjuită de patru minarete circulare, suple, de 42 m înălţime, ce par a face de gardă la mormântul împărătesei.

Clădirea este plasată pe o platformă pătrată, cu latura de 95,5 m, executată din marmură albă. Suprafaţa faţadei principale are încrustate versete din Coran, ale căror dimensiuni cresc pe măsură ce privirea se apropie de partea supe­rioară a faţadei, astfel încât apar de aceeaşi mărime. Faţadele sunt ornate cu flori, ramuri, arabescuri şi diverse alte elemente decorative încrustate cu pietre preţioase şi semipreţioase. Dimensiunile faţadei principale sunt egale, atingând aproape 75 m de la marginea piedestalului de marmură şi până în vârful cupolei; aceasta atrage prin graţia şi puritatea formelor.

În interiorul clădirii se găsesc doar cele două morminte din marmură, ornate cu muluri înflorate şi sute de pietre preţioase (agate, porfir, lazulit, malahit). Atunci când au fost executate, mormintele erau înconjurate de un grilaj din aur încrustat cu pietre preţioase, iar deasupra lor atârna un policandru de aur, podoabe care nu s-au păstrat.

De o mare unitate compoziţională, mausoleul Taj Mahal constituie o operă arhitectonică desăvârșită, perfect proporţionată, şi, în acelaşi timp, cel mai important monument funerar al artei islamice în India.

Stadionul Olimpic din Soci, o arenă ultramodernă. Jocurile pot începe

Stadionul Olimpic din Soci

Arena ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Sochi

Jocurile Olimpice de Iarnă 2014 de la Soci (Sochi) vor începe vineri, 07.02.2014, cu ceremonia de deschidere, ce va avea loc în interiorul unui stadion cu o formă asemănătoare unui ou Fabergé, proiectat de firma de arhitectura Populous.

Stadionul Olimpic Fișt (Fisht, numit dupa muntele Fișt, din apropiere) face parte din cele 11 noi arene create special pentru jocurile de iarnă 2014 din Soci, Rusia, de către Populous (firma din spatele proiectului stadionului Olimpiadei din 2012 de la Londra), și se află în centrul Parcului Olimpic de 200 hectare.

Stadionul Olimpic Fisht din SochiStadionul are un acoperiș în formă de coajă de ou, construit de Vector Foiltec, și inspirat din aspectul ouălor încrustate cu pietre prețioase Fabergé, care au devenit un simbol al culturii ruse.

Construit dintr-un policarbonat transparent (36,600m² de Texlon® ETFE – elilen-tetra-fluor-etilen), acest acoperiș permite proiecții de lumină în timpul jocurilor și este asemănat de arhitecți cu vârfurile acoperite cu zăpadă ale Munților Caucaz.

Partea de sud a arenei a fost proiectată pentru a proteja stadionul și spectatorii de briza mării ce se află în imediata apropiere.

În timpul Jocurilor stadionul de 40.000 de locuri va fi folosit numai pentru ceremoniile de deschidere și de închidere, nu și în cadrul întrecerilor sportive. El va fi transformat într-un stadion de 45.000 locuri pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, apoi micșorat la un stadion de 25.000 locuri pentru echipa locală de fotbal.

Stadionul Olimpic Fișt (Fisht) din Soci

Arena Deschiderii Jocurilor Olimpice de la SociProvocarea

Rusia a pariat pe Olimpiada de Iarnă din 2014 într-un program de reafirmare pe plan mondial ca gazdă a unor evenimente sportive majore (ultimul eveniment sportiv major din Rusia fiind Olimpiada de Vară din 1980 de la Moscova).

Provocarea a constat în convingerea Comitetului Internațional Olimpic asupra faptului că Rusia posedă atât viziunea cât și infrastructura necesară unui astfel de eveniment, precum și în transformarea unei stațiuni de la malul mării, vizitată de turiști în special vara, într-o destinație de clasă mondială pentru sporturile de iarnă.

De asemenea, au trebuit să realizeze o arenă capabilă să găzduiască atât ceremoniile Olimpice, cât și meciuri de la Campionatul Mondial FIFA din 2018, ca apoi să se transforme în stadionul echipei locale de fotbal.

Inovația

Pentru prima dată, un parc olimpic a fost desemnat să facă parte dintr-un master plan al sporturilor de iarnă. Acest fapt garantează unicitatea acestei Olimpiade, făcând din Sochi o destinație de iarnă importantă, pentru mulți ani de acum înainte.

Impact

Câștigarea pariului pentru Jocurile Olimpice de Iarnă nu a făcut din Rusia doar o posibilă gazdă viabilă pentru evenimente importante, ci a transformat cu totul orașul Sochi. Infrastructura nou creată va schimba cu totul regiunea, făcând din Sochi o destinație turistică pe tot parcursul anului, și un nou centru european pentru sporturi de iarnă.

Stadionul Olimpic de la SochiLocație: Soci (Sochi), Rusia
Client: Olympstroy
Arhitect: Populous
Capacitate: 40,000
Evenimente: Ceremoniile de deschidere și închidere ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, Campionatul Mondial de Fotbal 2018.
Costul construcției: 603.5 milioane USD

Site-ul oficial al jocurilor: http://www.sochi2014.com